Doar comunicatorii comunica?

Sep 14, 2013 by

Doar comunicatorii comunica?

Acum cateva zile am vizitat Muzeul Cotroceni. Un muzeu superb, incarcat de istorie. Din pacate, ghidul care ne-a insotit de-a lungul celor doua ore de vizita mi-a ramas bine intiparit in minte. Nu, nu intr-un mod pozitiv. Era un elev de liceu, timid, neincrezator in el (limbajul nonverbal il trada), care invatase multe date istorice pe de rost si cam atat. La inceput, m-am gandit ca e totusi lipsit de experienta si ar trebui sa fiu mai ingaduitoare cu el. Am incercat sa ignor mersul cocosat, privirea atintita in tavan sau in podea cand se oprea sa ne spuna ceva si mi-am propus sa ma concentrez pe ceea ce spunea. Mi-a fost insa imposibil sa trec peste greselile gramaticale pe care le facea. Subiectul multiplu era complet necunoscut, iar dezacordurile la ordinea zilei. “Decat” la loc de cinste, iar repetitiile si frazele lipsite de logica erau prieteni dragi.

Imi este absolut imposibil sa nu analizez modul cum comunica oamenii. Insa, atunci cand e vorba de domenii sau joburi unde comunicarea este un lucru esential sunt cu atat mai atenta. Din pacate, as fi preferat sa pot sa ignor toate lacunele de comunicare ale baiatului, as fi preferat sa pot sa trec cu vederea greselile gramaticale. Ceilalti participanti la ghidaj au facut-o si, cu siguranta, s-au simtit mai bine decat mine. Doar ca asteptarile mele erau mult mai mari. Si nu pot sa accept sa fii ghid intr-un muzeu incarcat de istorie, sa ne spui despre Ferdinand ca vorbea 7 limbi straine, iar tu sa pocesti limba romana cu mare gratie.

In plus, ma gandesc ca atunci cand vorbesti despre momente de istorie, despre familia regala si evenimente importante din viata lor, trebuie sa transmiti niste emotii, nu doar informatii  seci, cifre invatate pe de rost si cam atat (am fost in Portugalia la un castel si am fost impresionata de entuziasmul cu care ghidul ne vorbea despre familia lor regala).  Sa zicem ca varsta frageda ii poate scuza lipsa acestor “fineturi” care tin de arta de a vorbi in public, insa nu-i poate scuza greselile gramaticale.

Si ca sa fie tabloul complet, pustiul era si agresiv. La un moment dat le spune unor vizitatori sa stea “cu grupul” pentru ca nu vrea sa repete de o mie de ori ce are de spus. What?!  Oamenii s-au uitat stupefiati la el si n-au zis nimic. Eu deja uitasem de Ferdinand, Elisabeta, de locatie si ma intrebam: de ce l-au angajat pe pustiul asta aici? care au fost criteriile? Cu siguranta ca sunt multi tineri talentati, care vorbesc limba romana corect, comunica asa cum trebuie, stiu sa transmita informatii astfel incat sa-i captiveze pe ascultatori. De ce nu l-au angajat pe unul dintre ei? Nu stiu care este raspunsul la aceasta intrebare, insa il pot intui.

Cert este ca oricine trebuie sa stie sa comunice asa cum trebuie. Mai ales cei care lucreaza direct cu oamenii. Inca mai aud replici fabuloase  de genul “dar noi nu lucram in comunicare, n-avem noi treaba cu asta”. Nu conteaza in ce domeniu lucrezi, daca intri in contact cu oamenii, comunici invariabil. Mi s-a intamplat acum cateva luni, cand am participat la un curs, sa-mi spuna trainerul ca apreciaza prezentarea pe care am facut-o, modul in care am interactionat cu sala. A intervenit o colega de curs (al carei discurs a primit un feedback usor negativ) cadru didactic universitar, care  a spus: “pai e normal sa vorbeasca bine in public, doar lucreaza in comunicare”. De parca, lucrul cu studentii si prelegerile nu intra in categoria comunicare. Fabulos,nu?

Cred ca in momentul in care oamenii, indiferent de domeniul in care lucreaza, vor intelege ca nu doar comunicatorii trebuie sa comunice, ci si ei fac acest lucru zilnic, atunci cu siguranta va creste si nivelul de profesionalism.

Sursa foto: muzeeromania.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Reply

Visit Us On TwitterVisit Us On FacebookVisit Us On LinkedinCheck Our Feed