Hai domne’ sa-i impingem ca suntem mai multi ca ei

Mar 15, 2014 by

Hai domne’ sa-i impingem ca suntem mai multi ca ei

Povestile culese din tramvai m-au inspirat sa scriu si o mica intamplare din avion.

Munchen. Ploaie. Multi romani agitati incearca sa urce in avion. Sar din autobuz disperati, se uita cu coada ochiului la intrarea din fata a avionului, se uita si la cea din spate si cativa iau rapid decizia: usa din spate. Alearga acolo disperati de parca se intrec cu Usain Bolt la Jocurile Olimpice. Ma uit amuzata la domnul frumos imbracat si foarte parfumat din dreapta mea, care ma impinge discret doar-doar ma misc putin mai repede si castig lupta cu compatriotii din fata mea. Din nefericire pentru el, nu-mi doresc sa ma aventurez intr-o lupta pe care sigur nu as castiga-o si inaintez linistita.

Urc scarile si astept. Langa mine, un tanar gelat, usor nervos, insotit de o domnisoara cu buze de un rosu ametitor, se misca de pe un picior pe altul: Se vede ca mergem in Romania! Ce se misca frate astia asa greu? Aoleu, Doamne, nu mai pot. Imi bag picioarele, ma asez aici pe scaun ca astia se misca greu rau si deja ma dor picioarele. Dar ce dureaza mancati-as atat????  Si iar, top-top-top cand pe un picior, cand pe altul. Ma uit mirata la el si zambesc discret sa nu cumva sa ma vada toparlanul si sa-mi trosneasca vreuna.

Ma dau putin in stanga pe culoar sa-I fac loc unui domn care incerca sa-si aseze bagajul in spatiul destinat lui. Toparlanul vazand ce am facut, renunta la leganatul agitat de pe un picior pe altul si incepe sa-l impinga pe domnul in varsta de langa mine: Hai, tataie, ce faci?? Ce te misti asa greu? Ia uite frate cat stam aicea, se vede ca mergem in Romania.  Toparlanul il impinge pe domn, nu stiu cum reuseste sa-si faca loc si ajunge la locul lui, din fata avionului (oare n-ar fi fost mai simplu sa foloseasca usa din fata, daca tot avea loc acolo???)

Ma asez pe scaun linistita, cu un semi-zambet si ma bucur ca am scapat de toparlan… cand aud niste tipete: toparlanul a atacat din nou. Se certa de mama focului cu stewardesa, nu intelegeam ce vorbea deoarece engleza fluenta, vorbita cu ajutorul mainilor, nu-mi este familiara. Neamtul de langa mine (care tocmai atipise) isi ridica privirea, se uita mirat in fata, se stramba si se culca la loc.

Eu zambesc usor jenata si ma gandesc ce bine ar fi fost daca stewardesa ar fi sunat securitatea aeroportului si l-ar fi dat jos pe toparlan din avion. Dar asta e, bine ca acum e liniste!

Dupa 3 ore, aterizam. Doamna din spatele meu zice cu o voce subtire si asurzitoare: “Hai draga misca-te ca acum deschid astia usile”. Cobor si constat ca inaintam destul de greu pe culoarul care ne leaga de aeroport . Fac 3 pasi si ma opresc. Mai fac 2 pasi, ma opresc iar. Era foarte aglomerat. Nu stiam ce se intampla, dar decid sa dau un sms alor mei sa le zic ca am ajuns cu bine. Ma apuc sa scriu sms-ul cand aud niste tipete: dar nu e posibil asa ceva, asta e Romania, tara de c***t. Cetateni de mana a treia, asta suntem. Dar cum e posibil asa ceva domne’?

In fata, oamenii urlau la cativa reprezentanti ai aeroportului care, nu stiu din ce motiv, i-au rugat sa mai astepte putin. Toata lumea a inceput sa urle, sa se enerveze, sa injure tara, cetatenii si tot ce mai era de injurat. Ma bufneste rasul si ma gandesc: tara e de vina, oare? Sau voi? Nici n-apuc sa reactionez in vreun fel cand aud un strigat: suntem cetateni europeni si avem drepturi!!!!

E momentul in care cedez. Ma apuca un ras isteric, iar doamna in varsta de langa mine, se uita urat, neintelegand de ce naiba am chef de ras, si zice: hai domne’ sa-i impingem ca noi suntem mai multi ca ei. Nu ma pot abtine si o intreb calm, cu ochii plini de lacrimi din cauza rasului: dar ce rezolvam doamna daca ii impingem? Se uita urat la mine si imi intoarce spatele.

Se deblocheaza nebunia si inaintam, moment cand observ ca tabloul devine si mai halucinant: un domn o filma pe doamna de la securitate “sa o trimita la pro tv”, o alta urla ca vrea sa stea de vorba cu un superior de la securitate.  Cat noi am stat la coada unde se verificau cartile de identitate, doamna s-a certat cu reprezentantul aeroportului care se ocupa de securitate. Urla de mama focului ca e inadmisibil asa ceva, domne’! Ma gandesc: oare acum nu se mai grabeste?

Toata asteptarea din culoar a durat maximum 5 minute. Cred ca oamenii respectivi aveau lucruri foarte importante de facut vineri seara, la ora 20:00, si nu puteau pierde 5 minute din viata lor minunata ca sa astepte pe acel culoar. In schimb, pot pierde alte 5-10 minute ca sa se certe cu reprezentanti ai securitatii si sa-I filmeze.

Inteleg, e nasol sa cobori din avion si sa ramai blocat pe culoar dintr-un motiv stupid, dar de aici la a injura, urla, blestema tara de rahat in care te-ai nascut, e cale lunga. Si, hai s-o spunem pe-aia dreapta: n-am inventat noi prostia, nesimtirea sau incompetenta. Dar tare mult ne mai place sa dam vina pe tara, pe sistem etc.  Tara are de toate, si bune, si rele, la fel ca oricare alta tara. E adevarat ca aici te intalnesti foarte des cu absurdul. Insa, la fel de absurd e sa te plangi de tara, cand tu nu poti sa ai un comportament civilizat,  impingi persoanele in varsta ca “nu se mista destul de repede”, arunci hartii pe jos, nu ai niciun fel de bun simt si te comporti ca un cetatean de mana a treia.

Bine macar ca au invatat din spoturile TV ca au drepturi, dar obligatii aveti dragilor? De ce nu ramaneti voi in Germania sa va cereti acolo drepturile? Sa fiti acolo respectati, asa cum meritati? Ne-ati face tuturor un bine pentru ca Romania e de c***t din cauza cetatenilor de c***t ca voi. Fara voi, cu siguranta ca n-ar fi perfecta, dar ar fi mult mai buna!

 

Sursa foto: vi.sualize.us

Leave a Reply

Visit Us On TwitterVisit Us On FacebookVisit Us On LinkedinCheck Our Feed