Visuri de copil, realitati de adult?

Jun 1, 2013 by

Am citit de curand o carte in care un om, aflat la finalul vietii, vorbeste despre visurile din copilarie si analizeaza modul in care si-a trait viata. Si pentru ca Emil mi-a lansat provocarea de a scrie la el pe blog un articol legat de 1 iunie, m-am gandit imediat la visurile copilariei.

Stiti, noi toti visam la ceva cand suntem mici. Fie ca vrem sa zburam, fie ca ne gandim deja la cariera si vrem sa ne facem “doctorite” sau “piloti”, cu totii visam. Unii oameni ajung sa-si  duca la indeplinire acele visuri, altii isi dau seama, cu timpul, ca-si doresc altceva. Cert este ca toti visam ceva si sunt convinsa ca, pe undeva, exista o legatura puternica intre ceea ce visam noi si ceea ce ajungem sa facem in viata.

Deseori imi amintesc de copilarie. Zambesc si-mi dau seama ca am fost un copil fericit. Ceea ce ma bucura, insa, cel mai tare, este ca sunt in continuare un copil fericit, indiferent de ceea ce spun altii si de ceea ce se intampla in jurul meu.

Pe vremea cand aveam 9-10 ani, visam sa devin profesoara si exersam la greu: aliniam toata papusile, bibelourile si alti asemenea ” potentiali elevi” si le predam, cu seriozitate si exigenta lectiile pe care trebuia sa le invat eu pentru a doua zi. Cred, totusi, ca era destul de drastica intrucat mereu ii certam pe bietii “elevi” ca nu se descurca ( autocritica de la varste fragede, caci lectia cea noua imi apartinea). Numai ca finalitatea era una excelenta: pana reuseam sa-mi fac “elevii” sa priceapa, terminam de invatat lectia si de facut temele pentru a doua zi.

 

Cititi materialul intreg pe http://emilcalinescu.eu/

 

Leave a Reply

Visit Us On TwitterVisit Us On FacebookVisit Us On LinkedinCheck Our Feed